Final de sezon...

Mereu când se apropie vara, asociem totul cu o plaja întinsă, undeva departe, cu umbreluţa deasupra capului, simţind briza mării răcorindu-ne şi auzind valurile care se sparg la ţărm.
În vară vedem o relaxare totală, o deconectare de la ''ceva'' care ne-a ţinut la birou, sau oriunde altundeva, pe tot parcursul iernii. Acel ''ceva'' reprezintă lipsurile. Lipsurile ne-au ţinut la servici, pentru că am sperat şi sperăm in continuare să umplem acel gol din buzunarele noastre. Acum, însă, uităm de toate şi păşim frumuşel în agenţiile de voiaj, pentru a ne rezerva din timp bileţelul către destinaţii cât mai diverse.
A venit momentul să dăm jos cele 5 rânduri de hăinuţe care ne-au fost pe post de calorifer toată iarna şi să zburăm într-un maieu, peste mări şi ţări.
Şi televiziunile încep să treacă la programul de vară... Da, acea perioadă în care se dau toate reluările de peste an şi în care nu mai prea avem niciun meci de care să vorbim.
Am trecut ieri pe lângă stadionul celor de la Universitatea Cluj şi priveam vechea construcţie cu o oarecare nostalgie... Cam atât a fost din aventura şepcilor roşii în Liga I. O Ligă I care a avut parte în acest an de controverse cât pentru cel puţin 3 sezoane.
Reclamele se strâng, studiourile improvizate se închid, jucătorii plecă să îşi viziteze mamele, taţii şi fraţii, iar patronii numără milioanele, în timp ce iarba pufoasă se încinge sub soarele arzător al verii... Linişte, prieteni... Linişte! Sezonul s-a sfârşit...

Fanaticii

Citeam la un moment dat un articol într-o revistă, unde vorbeau de nişte adolescenţi nemţi, care au fost în stare să doarmă undeva pe o banchetă, în faţa casei celor doi Tokio Hotel-işti, Bill şi Tom, numai de drgaul de a-i vedea ieşind din casă şi de a încerca, probabil, să le smulgă un zâmbet.
Celebrii, celebrii, da' mai daţi-o-n colo!
Am citit ceva asemănător despre o fată, cred că era româncă, despre care se scria că vrea să se sinucidă pentru că s-a despărţit O-Zone. Iar în final, soluţia găsită a fost să discute cu ea chiar un membru al fostei trupe.
Păi, are vreun rost să se arunce câte un adolescent pe geam la fiecare destrămare de trupe ?
Îşi are şi fanatismul ăsta limitele lui până la urmă. Cei care cântă acolo pe scenă au tot două mâini şi două picioare ca şi noi. Doar că au un talent care, spre norocul lor, au putut să şi-l etaleze la maxim.
Acelaşi fenomen se întâmplă şi în fotbal. Suporterii nu mai pun preţ pe bilete, ci pe bâte şi brichete. Cât mai multe brichete... Război e pe teren, război şi în afara lui.
O sa ajungem să sărim pe electrician, pentru că ne luminează casa, precum Tokio Hotel şi O-Zone ne luminează sufletul cu muzica lor ?
Mai uşor cu fanatismele, oameni buni! Mai uşor...

"Hoţul şi poliţiştii" sau... "Cum să îţi iubeşti aproapele ?"

Am văzut prin martie o emisiune la televizor, şi cum puţine sunt acele emisiuni în care poţi regăsi cu adevărat latura românească, având şi zâmbetul pe buze, am zis să vă povestesc şi vouă.
Acţiunea se petrecea undeva, într-un sat cu privelişti deosebit de frumoase. Actorii principali erau o doamnă şi un domn. Scenariul era improvizat, iar regizorul, plecat în pauză.
Doamna, care avea un copil zdravăn de vreo 20 de ani şi ceva, se ia la harţă cu un vecin vizibil mai înstărit, pe motive găsite numai de românaş: ba că nuş' ce cu gardu', ba că mi-a furat cartofii...ş.a.m.d.
Poanta nasoală e că trăim în România, aşadar cucoana nu se lasă cu una cu două şi merge la tribunal... Se ceartă oamenii cât se ceartă, iar femeia descoperă că vecinul cu pricina nu are autorizaţie pentru firma de la care îşi câştigă mălaiul. Şi vine amenda acasă!
Bine, bine... Dar credeţi că tipu' se lasă mai prejos ? După ce îi trage vreo trei mame zdravene de bătăi juniorului doamnei reclamante, dă în judecată biata femeie şi îi ia casa prin licitaţie.
În timpul emisiunii se dezvăluie şi alte minuni, cum că primarul satului (în care, culmea, domnul din povestea noastră este consilier!) a tăiat plute şi le-a vândut fără să justifice (mai pe româneşte, şi-a umplut buzunarul cu ce nu era al lui) sau că ar sprijini femeia furioasă în actele ei de a-şi înfunda vecinul. Ba mai mult, se dovedeşte că doamna a mai dat în judecată, pe rând, doctorul, primarul şi chiar şi poliţistul! Păi şi atunci, să te mai miri ? Nu, frate! Asta-i ocupaţia românului: să îşi dea vecinul în judecată, cu speranţa că va reuşi să îl scoată puţin din pepeni şi, de ce nu, va muşca şi o bucată de caşcaval "din ăla cu găuri"...
Oricum, stilul în care a fost prezentată această ceartă merită aplauze, chiar dacă, poate, conţinutul dezamăgeşte.
Concluzia ? Cine n-are de lucru, îşi face. Iar dacă în preistorie îşi dădeau în cap cu măciuca, acum se luptă prin intermediul citaţiilor la tribunal...

'Neatza, natziune!

Mi se pare că titlul articolului este şi numele unei emisiuni matinale.
Posturile cu pretenţii găsesc sezonial câte un slogan care este menit să ne binedispună pe noi, românii, care prindem telecomanda intre 7 şi 11 AM.
Am făcut şi eu o treabă de genul acesta în iarna acestui an şi ceea ce vreau să vă spun e că am început să văd rostul acestor matinale vesele.
Ce face românul obişnuit ? Se trezeşte, porneşte televizorul şi îşi bea cafeaua, continuând cu treburile obişnuite. Deoarece este presat de timp, având în vedere că trebuie să ajungă la servici la ora 8, prinde doar Ştirile Dimineţii de pe PRO, unde cel mai mult şi mai mult află care s-a plesnit bot in bot de BMW în timpul nopţii.
Dacă ar mai sta acasă până la 9 măcar, ar prinde pe Antena 1 începutul matinalului moderat de cei doi comici, Răzvan şi Dani.
Da, tipii ăştia chiar te fac să râzi cu stilul lor unic de a ironiza duiumul de prostii din lumea largă.
Au o groază de invitaţi într-o ediţie, invitaţi care nu ajung la timp niciodată din cauza dezastrului din Capitală.
Vreau să povestim mai puţin de emisiuni şi mai mult de cum vede românul aceste emisiuni. Păi, nu le prea vede. Cele mai ascultate dimineaţa vor rămâne tot radiourile, şi asta pentru că în cele 2 ore petrecute în traficul din Bucureşti, românul de rând nu işi va monta antenă parabolică cu televizor, pe bancheta din spate a Daciei.
În ceea ce priveşte pensionarii, unii se plictisesc deja de televizor la ora 8 şi işi găsesc ceva mai bun de făcut, cum ar fi invadarea pieţei, cu scopul de a prinde roşia, când e mai ieftină. E tragic, sună urât, e adevărat...
Lumea e invadată de prea multe ştiri. Parcă am vrea să recuperăm tot ce nu se dădea pe vremea lui Ceauşescu şi de aceea nu vrem să ratăm nici o crimă şi nici un viol petrecut sub ochii Observatorului.
Însă, în ceea ce priveşte ştirile, într-un alt articol.
Ideea e că ar trebui să lăsăm biroul o zi la o parte şi să rămânem cufundaţi în fotoliu, cu cafeluţa fierbinte şi să căutăm printre canale un matinal care să ne binedispună. Oricum, şeful nu ne va aduce zâmbetul pe buze, începând cu ora 8...